Inapoi la 4-4-2.

In momentul de fata, fotbalul e un parau in care toti isi arunca gunoaiele menajere. Propun sa urcam spre izvor si sa regasim jocul pur, transparent si potabil. Inainte insa, invit amatorii de can-can sa apese X-ul din coltul paginii.

Mourinho declara la un moment dat ca e terminat fara Championship Manager, un joc realist de strategie fotbalistica. Recunostea ca jocul l-a inspirat sa il cumpere pe Shaun Wright-Phillips sau sa dea 12 milioane de lire pe atunci-necunoscutul John Obi Mikel. In paranteza, cel refuzat de Rapid si actualmente nominalizat pentru echipa anului 2009.

Impreuna cu al meu frate Valentin, am pierdut zeci de nopti jucand o alta varianta de Manager. Nu exista cale mai buna de a invata toti jucatorii din lume si de a capata un discernamant tactic mult peste media ligii I.

Cand am inceput noi sa jucam Manager, Ronaldinho era inca la Gremio Porto Alegre si costa 5 milioane.  Pe Jermaine Defoe il cumparam la Chrystal Pallace cu mai putin de 1 milion. Cu el, cu Daniel Shittu si cu Jermaine Pennant ajungeam in 2 ani in Premier League.

In fiecare campionat, aveam cate un duel. Nu alegeam niciodata echipe de top. In Spania, el juca cu Atletico, eu cu Betis. In Italia, el cu Lazio, eu cu Fiorentina. In Franta, el cu PSG, eu cu Monaco. In Anglia, el cu Newcastle, eu cu Boro. Pe ultimele doua se vede ca le-am scapat din mana - actualmente amandoua sunt retrogradate.

Pe vremea aia, oricare dintre noi putea recita lotul extins al lui RC Lens, plus trei sferturi din echipa a IIa. Jucam 4-4-2 sau 4-3-3. Tin minte si acum momentul in care Mourinho a implementat 4-2-1-3-ul la Chelsea si a dat o noua interpretare postului de "extrema". Nestiind ca portughezul ne impartaseste pasiunea, ne minunam ce echipa "de Manager" a facut la Chelsea. In acelasi timp, o consideram o "taranie". Noua ne placeau transferurile mai "fine", mai cautate, nu alea scumpe, abramoviciene.

Managerul mi-a format reflexul de a studia echipele si asezarile inainte de a urmari un meci la televizor. Tot el m-a facut sa ma revolt la stangaciile tactice ale unor fosti jucatori romani, prematur intitulati antrenori. Sau sa fiu placut surprins de viziunea coerenta a unor antrenori straini.

Vin cu eternul exemplu Bergodi, pe care l-am remarcat inca de la Poli Iasi. Facuse o echipa clara, coerenta, curata si logica. El e cel care l-a reactivat de proaspat internationalul Andrei Cristea, distribuindu-l alaturi de Balba in atac. Italianul n-o fi vreun Shakespeare, dar stapaneste gramatica tehnico-tactica, are o baza sanatoasa. Majoritatea tehnicienilor de la noi antreneaza cu dezacorduri, se exprima haotic si nesigur.

Vina, insa, apartine celor care le dau permisul.

Pastorul Scolii Federale de Antrenori spera sa castige lupta cu secolul XI latrand la antrenorii straini care vin sa se lanseze in Romania. In loc sa reziste pe meterezele mediocritatii, mai bine ar pune mana si ar  introduce Managerul in programa scolara.