Steaua, revelatie curata.

luni, noiembrie 2

Daca e sa culegi vreun plus din lanul de minusuri a Stelei, acela e ca Steaua nu mai e ce a fost.

Vazuta mai nou ca un fel de Unirea Alba Iulia, trupa ghencentina pare sa-ti ia puncte doar daca nu esti atent la meci. De la lot nu mai are nimeni asteptari, numele antrenorului e scris cu degetul in nisip, iar de altele nici nu mai are sens sa vorbim. Steaua nu putea spera la un mediu mai propice pentru a se bate la campionat.

Pana si conflictul patron-suporteri ajuta echipa. Niciuna din tabere nu mai sta sa critice fotbalisti. Apuse sunt vremurile cand Dica era desfiintat de suporteri si razbunat pugilistic de MM. Azi scandalul se poarta prin alte parti, iar scaunele din tribune sunt oferite, ca-n tramvai, unor bunici blanzi.

"Nu e usor sa joci pe un stadion gol", "Nu e usor sa joci cand tot stadionul injura", "Nu e usor sa joci cand vezi numai batrani si copii in tribune", "Nu e usor sa joci cand mingea e prea umflata". Orice ai alege din arsenalul de scuze, cert e ca nu e usor sa joci. Daca-n asemenea conditii aprige, reusesti totusi sa dai o pasa sau inscrii drintr-o impiedicare fericita, atunci esti erou. Adio bocaj, ciao presiune.

Dupa victoria de la Timisoara, stelistii au avut reactie de nou-promovati. "Au ras de noi ca suntem desculti, dar na ca i-am ars". Bravo, ati reusit surpriza.

Daca in Liga Campionilor nu mai exista echipe mici, in Liga I nu mai exista echipe mari. E liga necampionilor. Chiar si-asa, cineva tot trebuie sa o castige.

Read more...

Toate-s noi si vechi sunt toate.

luni, octombrie 26

Pastrand datina, Stoichita Mihai ii cere angajatorului sau sa se impace cu suporterii. La fel de bine ar putea sa ii ceara sa creasca 8.4 cm in inaltime, sa despice Lacul Morii in doua si sa schimbe pentru o zi directia de rotatie a Pamantului.

La randul sau, angajatorul ii cere lui Stoichita sa il schimbe pe Szekely. In scurt timp, ii va cere sa-l scoata pe Kapetanos, sa se descurce cu lotul pe care il are si sa isi mute alunita pe celalalt obraz, prin operatie. Nu-i va cere insa niciodata sa plece. Nu de alta, dar nu asa se face.

Ramaneti pe frecventa!

Read more...

Urzicempions.

miercuri, octombrie 21

Daca vreun Zambon o va obliga vreodata sa isi schimbe numele, eroina de aseara va deveni Speranta Urziceni.

Ialomitenii au incaruntit patroni de pariuri, au ofticat patroni de cluburi, au reprofilat fani si au reinviat sperante. Si peste toate astea, au supus lumea fotbalului la exercitii de pronuntie: [ur-zie-chen-yi].

In dialect ialomitean, 'handicap' inseamna 'calitate'. Lipsa banilor si a renumelui inseamna lipsa presiunii si a polemicii. Dan Petrescu a completat cocktailul psihologic, insuflandu-le jucatorilor ceva din dezinvoltura lui londoneza si ceva din tupeul lui de fotbalist implinit. Jucatorii lui nu cer tricourile adversarilor dupa meci, ci invers.

Dar ceva din meritul victoriei de aseara revine si presei. Vesnic dependenta de rating, aceasta a ignorat Unirea suficient cat sa o lase sa isi faca treaba. Redactorul revistei Ciao nu l-ar recunoaste pe Pablo Brandan nici daca l-ar vedea cocotat pe masa la Gaga.

Cat timp lucrurile raman asa, sunt sanse mari ca aceasta campanie de Champions League sa se termine cu un spumant si o strangere de mana in sufragerie la Basescu.

P.S. Acum cateva articole ziceam ca e pacat ca o echipa cu lipsurile Unirii sa ne reprezinte in Liga. Recunosc ca m-am primit si imi cer scuze.

Read more...

Inapoi la 4-4-2.

vineri, octombrie 16

In momentul de fata, fotbalul e un parau in care toti isi arunca gunoaiele menajere. Propun sa urcam spre izvor si sa regasim jocul pur, transparent si potabil. Inainte insa, invit amatorii de can-can sa apese X-ul din coltul paginii.

Mourinho declara la un moment dat ca e terminat fara Championship Manager, un joc realist de strategie fotbalistica. Recunostea ca jocul l-a inspirat sa il cumpere pe Shaun Wright-Phillips sau sa dea 12 milioane de lire pe atunci-necunoscutul John Obi Mikel. In paranteza, cel refuzat de Rapid si actualmente nominalizat pentru echipa anului 2009.

Impreuna cu al meu frate Valentin, am pierdut zeci de nopti jucand o alta varianta de Manager. Nu exista cale mai buna de a invata toti jucatorii din lume si de a capata un discernamant tactic mult peste media ligii I.

Cand am inceput noi sa jucam Manager, Ronaldinho era inca la Gremio Porto Alegre si costa 5 milioane.  Pe Jermaine Defoe il cumparam la Chrystal Pallace cu mai putin de 1 milion. Cu el, cu Daniel Shittu si cu Jermaine Pennant ajungeam in 2 ani in Premier League.

In fiecare campionat, aveam cate un duel. Nu alegeam niciodata echipe de top. In Spania, el juca cu Atletico, eu cu Betis. In Italia, el cu Lazio, eu cu Fiorentina. In Franta, el cu PSG, eu cu Monaco. In Anglia, el cu Newcastle, eu cu Boro. Pe ultimele doua se vede ca le-am scapat din mana - actualmente amandoua sunt retrogradate.

Pe vremea aia, oricare dintre noi putea recita lotul extins al lui RC Lens, plus trei sferturi din echipa a IIa. Jucam 4-4-2 sau 4-3-3. Tin minte si acum momentul in care Mourinho a implementat 4-2-1-3-ul la Chelsea si a dat o noua interpretare postului de "extrema". Nestiind ca portughezul ne impartaseste pasiunea, ne minunam ce echipa "de Manager" a facut la Chelsea. In acelasi timp, o consideram o "taranie". Noua ne placeau transferurile mai "fine", mai cautate, nu alea scumpe, abramoviciene.

Managerul mi-a format reflexul de a studia echipele si asezarile inainte de a urmari un meci la televizor. Tot el m-a facut sa ma revolt la stangaciile tactice ale unor fosti jucatori romani, prematur intitulati antrenori. Sau sa fiu placut surprins de viziunea coerenta a unor antrenori straini.

Vin cu eternul exemplu Bergodi, pe care l-am remarcat inca de la Poli Iasi. Facuse o echipa clara, coerenta, curata si logica. El e cel care l-a reactivat de proaspat internationalul Andrei Cristea, distribuindu-l alaturi de Balba in atac. Italianul n-o fi vreun Shakespeare, dar stapaneste gramatica tehnico-tactica, are o baza sanatoasa. Majoritatea tehnicienilor de la noi antreneaza cu dezacorduri, se exprima haotic si nesigur.

Vina, insa, apartine celor care le dau permisul.

Pastorul Scolii Federale de Antrenori spera sa castige lupta cu secolul XI latrand la antrenorii straini care vin sa se lanseze in Romania. In loc sa reziste pe meterezele mediocritatii, mai bine ar pune mana si ar  introduce Managerul in programa scolara.



Read more...

Criticati, ca-i gratis.

luni, octombrie 12

In putinele mele articole de pana acum m-am trezit criticand tot felul de baieti pentru ca si-au irosit talentul, privand astfel romanii de nenumarate bucurii televizate. Ei bine, am gresit. Mutu are socotelile lui cu Abramovic, insa mie nu-mi datoreaza nimic.

Ce pot eu sa ii reprosez lui Adrian Cristea daca-l intalnesc pe strada? Ca sumele pe care le-am investit in pungi de seminte nu sunt rasplatite de jocul nationalei?

Fotbalul e un spectacol la care de multe ori nu platim bilet. Pentru majoritatea dintre noi, este Cerbul de aur vazut la televizor. Ar trebui sa ne-adunam cateva zeci si sa incepem s-o injuram pe Dida Dragan. Poate se ambitioneaza si castiga Eurovisionul. Sau macar pierde onorabil in semifinale.

Ne place sau nu, baietii astia de la nationala sunt crema unei tarisoare cu probleme. Ei ne reprezinta pe noi toti pentru ca noi toti suntem mai slabi decat ei in domeniul de activitate numit fotbal.

Ce simplu e sa faci pe verticalu si sa-l acuzi pe Cristea ca organizeaza cantonamente porno. Hai sa va zic un adevar: daca am avea bani si faima,(aproape) toti le-am face. Si hai sa va mai zic unul: nu exista om in tara asta sa nu fi venit macar o data mahmur la munca. Diferenta e ca pe noi nu ne filmeaza nimeni cand batem cuiul stramb, punem farul prost la Dacie, scapam mistria in veceu sau scriem articole fasaite.

Din nefericire, suma acestor scapari profesionale ne defineste ca natie. Iar fotbalul nu face altceva decat sa respecte tiparul. Si cat timp vezi Mutzi in fiecare profesie si cat timp ratam calificari in toate domeniile, zic sa ii lasam pe cei de la televizor in pace.

E treaba lui Razvan sa ii dea afara. Treaba noastra, a tuturor, e sa ni-i asumam.

Read more...

Alternativa Bilbao.

luni, octombrie 5


Poate ca globalizarea nu este pentru noi. Majoritatea aventurilor noastre cu straini se termina intr-o deziluzie crunta si reciproca. Dar decat sa aruncam vina de la un neam la altul, mai bine cautam alte modele in fotbal.

Unul dintre acestea poate fi Athletic Bilbao, un club cu o filosofie simpla si controversata: nu esti basc (de-al lor), nu bati la usa. Toti angajatii clubului - in special cei vizibili - trebuie sa fie nascuti intr-una din cele 7 regiuni ale Tarii Bascilor.

La o arie de selectie de 3 milioane de suflete - un Bucuresti jumate, plus-minus o Colentina - te-ai astepta ca jucatorii sa lucreze in schimburi la o fabrica. Cand colo, dungatii nu doar incropesc un prim 11, dar reusesc sa fie o forta constanta in Spania, sa joace in cupa Uefa si, ca informatie de ultima ora, sa dea Spaniei cel mai tanar marcator din istorie - Iker Muniain, 16 ani si 289 de zile.

La Bilbao, echipa e mai omogena decat maioneza, managerii nu raman someri la loteria transferurilor si strainii, neexistand, nu sunt nevoiti sa traduca cu dictionarul ziarele care-i eticheteaza "second-hand". In plus, singurii suporteri care intra in teren sunt juniorii promovati in fiecare an de cantera, uzina de talente a clubului.

Nesperand la vreun premiu din partea uniunii europene, Athletic Bilbao isi dramuieste atenta resursele si se prezinta la fiecare meci cu o echipa plina de baieti mandri si loiali. Un fel de Roma in care toti au sufletul lui De Rossi, chit ca nu si talentul lui Totti.

Nu zic ca-n Liga Iar trebui sa joace numai romani. Zic doar ca anumiti oameni din fotbalul nostru nu sunt facuti sa convietuiasca cu strainii. Decat sa ne dam mai europeni decat suntem, mai bine ramanem noi cu noi si ne balacarim fluent, in limba romana.

Ca roman care lucreaza in strainatate, nu mi-ar placea sa am soarta lui Grzelak. Sa fiu bascalit de nemti doar pentru ca unui simpatic nu-i place fata mea. Si nici sa fiu mazilit pentru ca sunt prea profesionist, ca Bergodi. Si nu mi-ar placea nici sa fiu convins prin umilinte sa-mi dau demisia, asa cum a patit Bonetti. Pentru ca as raspunde cu aceeasi nesimtire cu care acesta l-a numit pe Turcu un "pitic nenorocos".

Nu sunt de acord cu domnii din fotbalul romanesc care spun ca Bonetti trebuia sa taca pentru ca e angajat. Ca angajat, ai poate datoria sa raspunzi respectuos in chestiuni ce tin de activitatea profesionala. La insulte si atacuri personale, raspunzi in stil personal, oricare ar fi acela. Altfel nu te numesti angajat, ci sclav.

Read more...

AntiCristi-ul.

miercuri, septembrie 30

Talentul cu care isi minimizeaza investitiile ma face sa cred ca Becali isi ocaraste singur terenurile pe la targurile imobiliare.

Ultima victima aleasa la "ala-bala balacareala" este Cristi Tanase. Anatomia becaliana il scoate pe acesta vinovat de inmuierea propriilor oase prin practici necuviincioase.

In loc sa dibuiasca filosofiile tactice ale lui Stoichita, baiatul sta acum pe google si cauta "felatie + intindere", in cautarea unei impacari stiintifice.

Tanase nu e usa de biserica si e treaba lui. Nici John Terry nu e, uitati-va pe TheSun in orice zi a saptamanii. Ca sa nu mai vorbim de starurile italiene, care se intrec in modele si separeuri. Conform logicii de mai sus, Serie A ar trebui sa se mute in corpore la Bologna.

Daca Ghionea e victima unor jurnalisti fara Dumnezeu, Tanase e indrumat de cel de sus spre o cariera de fosta speranta.

Noi sa fim sanatosi!

Read more...

About This Blog

Lorem Ipsum

  © Blogger templates Newspaper by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP