Ne e dor de vechea mascota. [02.06.2009]

Articol aparut pe Mysport.ro la data de 2 iunie 2009, cu putin inainte ca echipa din Ghencea sa fie preluata de Bergodi. Clubul se afla in deriva si nesimtirea finantatorului atinsese cote alarmante. 

[originalul aici]

Steaua de azi e Barcelona Estului asa cum Bucurestiul e micul Paris.

Daca in cazul urbei degradarea a durat ceva mai mult, dandu-ne ocazia sa ne obisnuim treptat cu viata la ghena, scufundarea clubului a fost la fel de brutala ca o saritura cap in Lacul Morii, executata in luna februarie.

Totul a durat mai putin de 2 ani. Toti am zis ca de la seminfinala UEFA, fie ea si pierduta aiurea, panta ascendenta va continua. Si noi prosti.

In vremurile alea bune, exista un personaj simpatic, care dadea culoare, un baiat frecvent elogiat la Mondenii. Oameni capabili se ocupau de sport, iar el era mascota finantatoare. O mascota mult mai reusita decat Stelio, acest tool inventat de un baiat de la marketing in incercarea de a mai spala din rusine.

Insa vechea mascota s-a transformat. A devenit o chestie pe care o asociem mai degraba cu un cancer. Se extinde in club si il infecteaza pana la ultima celula. Unele celule sunt umilite, altele sunt fortate sa demisioneze, altele sunt ridicate in slavi si lasate sa cada de acolo.

Intr-un final inevitabil, spiritul va parasi starvul din Ghencea si va urca in cerurile fotbalului, de unde nu se va mai intoarce niciodata. Vechea echipa ros-albastra se va stabili pe un norisor si va ridica acea Cupa a Campionilor la nesfarsit.

Revenind la cele telurice, in speta la Stelio, opinez ca intiativa Stelei de a inocula acest club bolnav copiilor mi se pare la fel de imorala ca un sampling de tigari pe culoarele unei gradinite.